Un retailer național și-a achiziționat teren în Botoșani pentru un nou magazin. Este vorba despre Flanco, unul dintre cei mai mari retaileri locali de produse IT&C, electronice și electrocasnice, controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu.
În ultimele șase luni, Flanco a achiziționat primele două terenuri în orașele Brașov și Botoșani, fiecare cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați, pentru investiții de tip greenfield în structuri comerciale, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Sîrbu, directorul general al companiei. Bugetul alocat acestor investiții a fost de 4,5 milioane de euro.
„Am achiziționat primele două terenuri în orașele Botoșani și Brașov, cu suprafețe de 5.000 de metri pătrați, unde ne propunem să realizăm investiții de tip greenfield, structuri comerciale care să respecte total ceea ce ne dorim de la un magazin sub brandul nostru. Vorbim despre un concept de magazin cu o suprafață comercială de 1.500 de metri pătrați, eficient energetic și operațional, adaptat necesităților noastre și ale clienților care ne vizitează, dar și cerințelor de sustenabilitate”, a afirmat Sîrbu.
Potrivit acestuia, Flanco urmărește să-și extindă rețeaua comercială în întreaga țară, atât în orașe mici, cât și mari, vizând centre comerciale noi și vechi, parcuri de retail, dar și magazine stradale.