Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. La data de 31 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui individ în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean.
"În urma cercetărilor, s-a constatat că acesta, în cursul zilei de 31 ianuarie a.c., s-a prezentat la domiciliul familiei sale și a provocat un scandal, deși avea obligația impusă prin ordinul de protecție provizoriu de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de domiciliu și membrii familiei", precizează IPJ.
Bărbatul a fost dus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.