Un bărbat din Botoșani, în vârstă de 38 de ani, dat în urmărire națională, a fost prins de polițiști la câteva sute de kilometri de casă. Individul a fost localizat în comuna Păunești de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud în data de 29 ianuarie.
Pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat de magistrații Tribunalului Giurgiu la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți.
În anul 2020, acesta a transportat doi cetățeni străini fără acte de identitate, în scopul de a-i introduce în mod fraudulos în țară, fără îndeplinirea condițiilor legale privind regimul frontierei de stat, în vederea obținerii unui folos material.
Bărbatul a fost transferat în Penitenciarul Focșani pentru a executa pedeapsa.