Expoziție- concurs „Omagiu Ștefan Luchian”, la Botoșani. Intrarea este gratuită!
30/01/2024 14:07 in STIRI

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 30 ianuarie – 7 februarie 2024, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția-concurs de arte plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XVII-a. Acest eveniment de nivel național se încadrează în lista activităților desfășurate în cadrul Zilelor Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, care sărbătorește 67 de ani de existență a învățământului vocațional de artă din Botoșani.

La ediția din acest an a concursului au participat elevi din 21 de școli gimnaziale și licee teoretice, iar la secțiunea licee cu profil vocațional s-au înscris 23 de licee. Pe simezele galeriilor sunt expuse lucrări de grafică, pictură și modelaj, de design vestimentar și studii de arhitectură, cu tematica liber aleasă. Prin subiectele abordate și modalitățile de execuție artistică, tinerii artiști demonstrează un talent deosebit, cultivat cu profesionalism și pasiune sub îndrumarea profesorilor coordonatori.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 1 februarie 2024, începând cu ora 16:00. Intrarea este gratuită pe întreaga durată a expoziției.

 

COMMENTS