O mașină a ars ca o torță după ce a fost implicată într-un accident, la Zăicești. Două femei s-au salvat
30/01/2024 10:06 in STIRI

O mașină a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier pe raza localității Zăicești, marți dimineață. În eveniment a fost implicat un singur autoturism în care se aflau două femei de 65, respectiv 40 de ani.

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că cele două persoane erau ieșite din autoturism și că mașina ardea în totalitate, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Victimele erau conștiente, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.

 

COMMENTS