ADS
ADS
ADS
Cursuri gratuite de ”public speaking” organizate pentru tinerii din Botoșani
29/01/2024 09:34 in STIRI

Clubul Toastmasters Botoșani, un club dedicat vorbitului în public și dezvoltării abilităților de leadership, și-a propus să devină mai implicat în comunitatea locală și a inițiat o colaborare cu structurile de tineret din județ. Liceenii și nu numai sunt așteptați să participe la cele 8 ateliere organizate de membrii cu experiență în vorbit în public, în fiecare instituție care dorește să colaboreze.

Tinerii interesați vor avea oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de vorbit în fața unei audiențe și de a depăși fricile și incertitudinile asociate acestui proces. Ei vor învăța să-și asume diferite roluri, cum ar fi vorbitor, evaluator sau gazdă a unei ședințe de tip Toastmasters. De asemenea, vor înțelege detaliile ce trebuie urmărite în timpul evaluării unui discurs, vor lucra contra cronometru pentru a gestiona timpul limitat de prezentare a ideilor și pentru a atinge un scop bine stabilit în relația cu audiența. La finalul celor 8 ateliere, tinerii vor dobândi abilitatea de a crea și susține un discurs în fața unei audiențe. Programul se numește "Youth Leadership" și are deja câțiva beneficiari înscriși.

Primele protocoale de colaborare au fost semnate, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vor începe ateliere de "public speaking" la Fundația Județeană pentru Tineret, Colegiul Național "A.T. Laurian", Colegiul Național "Gheorghe Asachi", Colegiul Economic "Octav Onicescu", Liceul de Artă "Ștefan Luchian" și la Liceul "Dimitrie Negreanu".

"Ne bucurăm că am găsit deschiderea pe care o căutam la domnii directori și la reprezentanții cu care am discutat. Aceștia sunt încântați de proiectul nostru și sperăm că și beneficiarii direcți vor fi. Am considerat că, după 10 ani de existență, este timpul să facem mai mult pentru comunitate. Întâlnirile noastre sunt dedicate dezvoltării personale într-un mediu sigur și pozitiv. Subiectele sunt atent alese pentru a nu atinge vreo zonă sensibilă. Avem printre noi profesori din diverse specialități, precum și platforma și valorile Toastmasters Internațional, care a împlinit 100 de ani în acest an," a declarat Radu Huțanu, președintele clubului botoșănean.

Liceenii și ceilalți tineri botoșăneni care doresc să beneficieze de proiect și să participe la cele 8 ateliere de distracție educativă și dezvoltare personală sunt invitați să se înscrie folosind link-ul pregătit de ONG: [https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfg7bqzuLRQfVVQr0tucVJhJTmo9LY9i3cPFTmv1q6xx5VCfA/viewform?pli=1]. Termenul limită pentru înscrieri este 11 februarie.

 

COMMENTS