Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepţionat, în oraşul Săveni 24 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuinţele (5 garsoniere, 17 apartamente cu 2 camere şi 2 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din strada 1 Decembrie nr. 24-26, pe un regim de înălţime P+3E+M (parter+3 etaje+mansardă), valoarea investiţiei fiind de 6.164.644,31 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în judeţul Botoşani, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, 1.101 de unităţi locative în localităţile: Botoşani (783), Dorohoi (272), Darabani (16) şi Săveni (30).
Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituţii financiare autorizate, inclusiv cu garanţia statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanţării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite.