Tânăra moartă în accidentul de la Vlădeni era însărcinată
21/01/2024 22:35 in STIRI

O adevărată nenorocire a avut loc duminică seară, pe raza localității Vlădeni. Tânăra din Bucecea, care și-a pierdut viața în accident, era însărcinată. Fata se afla în mașină cu soțul său. Acesta circula regulamentar cu un VW când o mașină Audi a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în autoturismul VW.

Din păcate, tânăra însărcinată a murit pe loc, iar cei doi șoferi au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul. La spital au ajuns și șoferii celor două autoturisme”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

COMMENTS