ADS
ADS
ADS
Panică într-un bloc din Botoșani, în miez de noapte. Totul, de la o oală cu mâncare uitată pe foc
STIRI
Published on 21/01/2024

Noaptea trecută, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată puțin după miezul nopții, când vecinii au observat că iese fum din apartamentul de la parter.

Un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Botoșani a ajuns în cel mai scurt timp la fața locului, utilizând o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au constatat că proprietarul ieșise din apartament, alimentarea cu gaz fusese oprită, iar geamurile erau deschise. Ei au procedat la aerisirea spațiului și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.

Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele zile, conform reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Comments