O femeie în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă după-amiază în locuința ei din localitatea Stânca. Vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. Aceștia au constatat că bunurile din trei camere și un hol erau cuprinse de flăcări, existând pericolul propagării acestora la alte două încăperi.
Până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) de la Ripiceni, pompierii i-au acordat primul ajutor femeii. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Concomitent, s-a intervenit pentru stingerea incendiului.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.