Acest episod al serialului dedicat golurilor marcate în prima parte a sezonului din Superligă le prezintă pe cele marcate pe cele două segmente ale locurilor de disputare ale partidelor, acasă și în deplasare.
Un total de 162 de fotbaliști s-au aflat pe listele marcatorilor în acest sezon. Darius Olaru ocupă primul loc în clasamentul general și, totodată, este lider la golurile marcate acasă, împărțind această poziție cu A. Chițu (FCU Craiova).
Surprinzător, golgeterul deplasărilor este E. Florescu, de la „lanterna roșie”. Dintre cei care au marcat de la 6 goluri în sus, nu există niciunul cu un echilibru perfect, care să fi marcat același număr de goluri, atât acasă, cât și în deplasare. Cele mai echilibrate situații le găsim la Al.M. Pop și Alin Roman, ambii jucători promovați cu echipele lor din eșalonul secund în primăvara anului trecut.
Discrepanțele cele mai mari se găsesc la A. Chițu și E. Florescu, o diferență de 5 goluri față de cele marcate pe cele două tronsoane, primul cu majoritatea acasă, celălalt în deplasare, potrivit ProSport.
Golgeterii de-acasă:
• 7 goluri – D. Olaru (FCSB), A. Chițu (FCU Craiova)
• 5 – Al.M. Pop (Oțelul), Otele (CFR), Larie (FCV Farul)
Golgeterii deplasării:
• 7 – E. Florescu (Botoșani)
• 6 – Fl. Coman (FCSB), D. Nistor („U” Cluj), Mitriță (CSU Craiova)
Golgeterii din Superligă cu reușitele lor împărțite pe acasă / deplasare:
• D. Olaru (FCSB) 10 total (7 acasă / 3 deplasare)
• A. Chițu (FCU Craiova) 9 (7 / 2)
• Fl. Coman (FCSB) 9 (3 / 6)
• E. Florescu (Botoșani) 9 (2 / 7)
• D. Nistor („U” Cluj) 9 (3 / 6)
• Al.M. Pop (Oțelul) 9 (5 / 4)
• Mitriță (CSU Craiova) 8 (2 / 6)
• Otele (CFR Cluj) 8 (5 / 3)
• Alin Roman (Iași) 7 (3 / 4)
• Larie (FCV Farul) 6 (5 / 1)
• D. Paraschiv (Hermannstadt) 6 (4 / 2)
• Rrahmani (Rapid) 6 (4 / 2)
• M. Ștefănescu (Sepsi) 6 (2 / 4)