Medicii de familie din județul Botoșani solicită retragerea actelor normative prin care li se diminuează veniturile; în caz contrar, amenință cu proteste în stradă, joi, la ora 15.30. Medicii anunță că vor picheta Prefectura și sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, alăturându-se astfel protestelor celorlalte organizații profesionale din țară și vor acționa în același spirit cu ele și cu Colegiul Național al Medicilor din România (CNMR), mergând până la nesemnarea actelor adiționale pentru perioada 1 februarie - 31 decembrie 2024.
Potrivit unui comunicat transmis de Patronatul Medicilor de Familie Botoșani și Asociația Medicilor de Familie Botoșani, politica sanitară din ultimii ani a făcut această specialitate din ce în ce mai neatractivă, iar numărul medicilor de familie a scăzut substanțial. După anul 2019, o creștere semnificativă a decontărilor către asistența medicală primară s-a înregistrat în iulie 2023, odată cu intrarea în vigoare a noului contract.
”Noi nu putem înțelege cum a fost structurat bugetul asigurărilor medicale de sănătate pentru anul 2023 și, în special, pentru medicina de familie, dacă a fost posibilă achitarea integrală a decontărilor către medicii de familie doar în lunile august (pentru serviciile efectuate în iulie 2023), respectiv septembrie (pentru serviciile efectuate în luna august 2023). Doar două luni consecutive. Începând cu luna octombrie, când trebuiau achitate deconturile pentru luna septembrie 2023, au început plățile parțiale, în diferite procente, iar aceste deconturi au fost achitate în interval de două luni. Același lucru s-a întâmplat pentru luna noiembrie și pentru luna decembrie, primind defalcate pe parcursul a două luni deconturile pentru serviciile efectuate, iar acum, în luna ianuarie, primim banii cuveniți pentru serviciile prestate în luna decembrie 2023, în procent de doar 80%. Și totuși, medicii de familie au fost la cabinet și au acordat servicii medicale populației, în procent de 100%, ba chiar mai mult, având în vedere epidemia de viroze din acest sezon, iar serviciile făcute „extra”, adică peste norma de 20 de consultații/zi, în medie. După toate acestea, facturile pentru luna decembrie au fost mult diminuate la plată, pentru foarte mulți medici de familie, la nivel național, fiind surprinși și cei de la casele județene de această realitate. Având în vedere cele de mai sus, nu putem să tragem decât o singură concluzie: cifrele prezentate în fila de buget alocată medicinei de familie pentru anul 2023 sunt „fictive”, iar cei care s-au ocupat de calcularea valorilor de puncte prevăzute în contractul aplicat de la 01.07.2023, au dat dovadă de o lipsă totală de profesionalism prin calcularea eronată a acestor valori, astfel încât aceste valori să nu aibă acoperire în fondurile alocate, fiind nevoie ca sumele datorate medicilor de familie să fie acoperite din rezerva de stat a Guvernului, ca urmare a unor memorandumuri făcute de CNAS către Guvernul României”, se arată în comunicatul transmis.
Medicii spun că ajustarea pozitivă a decontărilor din iulie 2023 a fost ca o gură de oxigen administrată asistenței medicale primare, însă au constatat foarte repede că au fost amăgiți și, de fapt, li s-a arătat că accesul la oxigen este restricționat. Toate acestea, în condițiile în care, spun ei, Casele de Sănătate Județene nu au comunicat niciun moment cu furnizorii din asistența medicală primară despre aceste disfuncționalități, aflată doar „pe surse” ce procente vor primi din sumele cuvenite.
În anul 2023, bugetul Ministerului Sănătății și al FNUASS a fost de 74 de miliarde de lei, din care aproximativ 4,8 miliarde au fost alocate medicinei de familie (6,6%). Pentru anul 2024, bugetul Ministerului Sănătății și al FNUASS este de 80,45 miliarde, din care doar 3,69 miliarde sunt alocate medicinei de familie (4,62%), reprezentând o reducere cu o treime a fondurilor pentru asistența medicală primară.
”În aceste condiții, apariția în „transparenta decizională” a Ordinului pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a H.G. nr. 521/2023 și a Hotărârii privind modificarea și completarea H.G. nr. 521/2023, acte normative care modifică valorile de puncte prin care se face plata activității derulate de medicii de familie în cabinetele lor și care reprezintă o diminuare cu 36% la plata „per capita”, respectiv 22,5% la plata „per serviciu”, ducând la o diminuare cu 26% a venitului lunar. Pentru o bună practică în medicina de familie, UEMO recomandă să nu se ignore faptul că atât pacientul, cât și medicul sau sunt oameni, influențați de determinantii fizici, psihici și sociali, care necesită o deservire și o abordare personală. În relația medic-pacient, „serviciul medical” este cel care menține contactul personal și respectul. „Confortul financiar” al medicului este cel care asigură atât o relație bună cu pacienții, cât și condițiile în care medicul de familie oferă servicii de calitate acestora. Faptul că unii medici de familie au mai mulți pacienți pe liste, decât alții, este rezultatul politicilor de sănătate defectuoase promovate de guvernanți, legislația impovărătoare, de la an la an, prin clauze stupide și doar cu rol de intimidare, precum și acte normative care fac să scadă mult interesul absolvenților de facultate de medicină să aleagă un rezidențiat în medicina de familie cu precădere de a profesa în mediul rural. Penalizarea medicilor de familie nu trebuie făcută pentru a acoperi nepăsarea celor care diriguiesc sistemul. (…) Conform prevederilor legale, stipulate în actele normative, casele județene sunt obligate să afișeze pe site-urile lor sumele alocate fiecărei categorii de furnizori, în speță „medicina primară”, nicidecum pe fiecare furnizor în parte, medic de familie. Noi, medicii de familie, avem semnate cu casele de asigurări „contracte individuale” care sunt „confidențiale”. Prin publicarea sumelor încasate de fiecare cabinet în parte, lumea înțelege că acelea sunt veniturile personale ale medicilor”, mai precizează sursa citată.
Medicii de familie din județul Botoșani, prin reprezentanții desemnați, solicită următoarele:
- retragerea actelor normative de pe site-ul CNAS, postate în Transparenta decizionala;
- susținem toate asociațiile profesionale din țară în demersurile făcute și ne alăturăm și noi acestora;
- susținem Colegiul Național al Medicilor din România în demersurile legate de rezolvarea acestei situații dificile;
- ne vom alătura protestelor celorlalte organizații profesionale din țară și vom acționa în același spirit cu ele și cu CNMR, mergând până la nesemnarea actelor adiționale pentru perioada 01.02.2024-31.12.2024.