ADS
ADS
ADS
Subvenții pentru montarea repartitoarelor. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii
STIRI
Published on 17/01/2024

Începând cu data de 15 aprilie 2024, familiile cu venituri scăzute vor beneficia de o subvenție pentru montarea repartitoarelor. Potrivit Legii nr. 428 din 29 decembrie 2023, familiile care înregistrează venituri mici vor primi ajutoare financiare din partea statului pentru montarea repartitoarelor.

Suma acordată va fi de 750 de lei per gospodărie și va fi creditată pe un card de energie, distribuit beneficiarilor prin intermediul Poștei Române.

Ajutorul financiar va fi acordat exclusiv următoarelor categorii de persoane și familii:

• Pensionarii cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 de lei, și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, cu aceeași limită de venit.

• Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, având venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 de lei.

• Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010.

• Familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

În cazul în care o persoană se încadrează în mai multe dintre aceste categorii, aceasta va primi sprijin doar pentru o singură categorie, la alegere. De menționat este faptul că subvenția poate fi utilizată parțial și pentru plata facturilor de energie, conform Antena 3 CNN.

 

Comments