Patru unități școlare din județul Botoșani vor fi verificate în perioada imediat următoare de Inspectoratul Școlar Județean.
Astfel, în intervalul 29 ianuarie – 2 februarie, vor avea loc inspecții generale la următoarele școli: Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Cândești, Școala Gimnazială ”Grigore Antipa” Botoșani, și Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni.
Inspectorii școlari vor evalua aspecte precum managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, respectarea legislației în vigoare, modul de aplicare a curriculumului național, activitatea personalului didactic, nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare, relațiile unității de învățământ cu părinții și cu comunitatea locală, precum și modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor, inclusiv motivația acestora în învățare.