Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani cer daune morale în numele unui copil bătut crunt de tatăl său. În numele Ministerului Public, aceștia au depus o cerere de constituire parte civilă în dosarul penal în care Gheorghe Purice, din comuna Corlăteni, este acuzat de violență în familie - tentativă de omor.
Astfel, procurorii au solicitat daune morale în valoare de 50.000 de lei în numele băiatului lui Gheorghe Purice, care, în vara anului trecut, a fost lovit cu o sapă în cap și a suferit răni grave.
Potrivit anchetatorilor, pe 6 iunie, în timp ce se aflau în curtea locuinței din satul și comuna Corlăteni, în urma unui conflict spontan generat de consumul de alcool, botoșăneanul în vârstă de 63 de ani i-a aplicat fiului său, în vârstă de 16 ani, o lovitură cu sapa în zona parieto-occipitală dreapta a capului.
Copilului i-au fost cauzate leziuni cranio-cerebrale pentru vindecarea cărora a necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața.
Solutia pe scurt:
În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. 3 ?i art. 20 Cod procedură penală, admite cererea de constituire parte civilă, cu suma de 50.000 de lei cu titlu de daune morale formulată de către Ministerului Public în numele persoanei vătămate minore P.G.A. În temeiul art. 58 Cod procedură civilă, dispune desemnarea unui curator special din rândul avocaților pentru persoana vătămată minoră şi emite o adresă către Baroul de avocaţi Botoșani pentru a se desemna un avocat dintre cei înscriși pe lista curatorilor speciali. Stabileşte onorariu provizoriu, conform art. 58 alin. 4 Cod procedură civilă, de 500 de lei, iar remunerația avocatului desemnat în calitate de curator special se avansează din bugetul statului conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
În temeiul art. 249 alin. 7 Cod procedură penală și art. 98 alin. 2 lit. b din ROIIJ, dispune crearea unui dosar asociat având ca obiect luare măsură asiguratorie, cu termen de judecată la 09 ianuarie 2023, ora 10:00, complet PCPJ5, în care vor fi citați inculpatul și persoana vătămată minoră P.G.A. personal şi prin curator special. Admite solicitarea reprezentantul Ministerului Public, şi premergător acordării termenului de judecată în dosarul asociat, dispune emiterea unei adrese către Primăria Comunei Corlăteni cu solicitarea să comunice dacă pe numele inculpatului Purice Gheorghe există bunuri mobile sau imobile care pot fi valorificate, emite adresă către ANAF pentru a comunica veniturile pe care inculpatul le-a ob?inut în anul 2023. Amână judecarea cauzei şi acorda termen de judecată pe fondul cauzei la data de 09 ianuarie 2024, ora 10:00, complet PCPJ5, pentru când se va relua procedura de citare cu inculpatul aflat în arest preventiv, persoana vătămată şi reprezentantul legal al acestuia având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 decembrie 2023.
Document: Încheiere de şedinţă 07.12.2023