În ultimele ore, două case din Botoșani și Albești au fost afectate în urma unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum. La Botoșani, a ars acoperișul unui imobil unde locuiau trei familii, în timp ce la Albești, flăcările au distrus o astereala din lemn, dar și bunurile dintr-o încăpere.
Cel mai probabil, incendiile au fost generate de coșurile de fum necurățate de funingine, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Aceștia reamintesc faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.