ADS
ADS
ADS
Adolescenta de 16 ani din Botoșani care a fost lovită de o mașină, transferată la Iași. Este la Terapie Intensivă
STIRI
Published on 13/01/2024

Adolescenta de 16 ani din Botoșani care a fost lovită, vineri, de o mașină, a fost transferată la Iași. Fetița se află pe Secția Anestezie- Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Copii Sfânta Maria din Iași, unde a ajuns în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

„Din ce am înțeles, din spusele medicilor de la Botoșani, are fracturi la ambele picioare,la unul și fractură deschisă, fractură de claviculă stânga, trei coaste rupte dintre care una apasă pe plămâni și la cap are trei fisuri”, a declarat, pentru BotosaniNews, un membru al familiei fetei.

Familia acuză medicii din Botoșani că au ținut-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Mavromati mai mult decât ar fi fost necesar, în condițiile în care starea de sănătate a fetei era foarte gravă.

„A fost ținută la Botoșani fără să i se facă nimic, doar perfuzii și ținută pe UPU cu fractura deschisa de la ora 15 pana au dus-o la Iași. La ora 23.00 au reușită sa o ducă…..deși au spus ca au făcut sesizare spre Iași și nu se primea răspuns. Noi ne.am interesat și la Iași nu a fost făcută nicio sesizare să se ducă copilul acolo…. La insistente au reușit abia la ore 23 și un pic sa o ducă”, a adăugat ruda fetei.

Adolescenta a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze, vineri după-amiază, drumul județean DJ 208C, pe raza localității Vorona Nouă. Șoferul, un bărbat de 44 de ani, din comuna Tudora, a observat-o în ultimul moment și nu a putut să o evite.

 

Comments