ADS
ADS
ADS
Doi bărbați au murit într-un accident cumplit. Andrei și Constantin au fost pur și simplu spulberați
STIRI
Published on 12/01/2024

Doi bărbați din județul Botoșani au pierit într-un accident cumplit care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în Italia. Aceștia se aflau pe banda de urgență în provincia Udine, pe autostrada A4, în porțiunea dintre nodul Palmanova și San Giorgio di Nogaro, spre Veneția. Verificau pagubele în urma unei coliziuni, când au fost pur și simplu spulberați de o dubă.

Este vorba despre Constantin Alexoae, în vârstă de 43 de ani, și Andrei Robert Balan, în vârstă de 18 ani, ambii din comuna Tudora. Cei doi bărbați și-au oprit duba pentru a verifica pagubele suferite în urma unei coliziuni cu un alt vehicul, dar în momentul coborârii au fost loviți frontal de o altă dubă.

„Aseară am trecut pe lângă ei, săracii. Fac transport de persoane. M-am întâlnit cu ei în parcare înainte de asta”, ne-a mărturisit un botoșănean, șocat de tragedie.

Salvarea a ajuns la scurt timp, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru cei doi. La spital au fost transportate și o femeie care călătorea cu cele două victime și care a rămas la bordul vehiculului, precum și șoferul celei de-a doua dube. Cei doi răniți au fost transferați la spitalul Palmanova și la spitalul Santa Maria della Misericordia din Udine.

Comments