Un tânăr din Botoșani a plecat în străinătate pentru un trai mai bun, dar se întoarce acasă între patru scânduri. La doar 21 de ani, botoșăneanul a murit după ce a căzut de la etaj în Alessandria- Italia.
Toni Corneanu, din satul Cerchejeni, comuna Blândești, a luat calea străinătății cu gândul de a-și face un rost. Nimeni nu s-a gândit ce destin crunt avea să-l urmărească. Avea planuri mari, dar soarta nu l-a lăsat să și le ducă la îndeplinire.
Botoșăneanul a căzut de la etaj, iar leziunile suferite au fost atât de puternice încât cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el. Acum, familia se pregătește să-l înmormânteze cum se cuvine. Angajatorul lui Toni s-a oferit să plătească toate cheltuielile pentru repatrierea trupului neînsuflețit.