ADS
ADS
ADS
Sediul unei mari firme din Botoșani, scos la vânzare. Este estimat la 2,7 milioane de lei
STIRI
Published on 08/01/2024

Sediul unei mari firme de construcții din Botoșani, Victor Construct SRL, a fost pus la vânzare prin licitație publică. Proprietatea, situată pe strada Ion Pillat 18, în zona Luceafărul, este evaluată la 2,7 milioane de lei și va fi licitată pe 16 ianuarie. Lichidatorul judiciar al firmei, Pareto Grup IPURL, cu sediul în Baia Mare-Maramureș, este responsabil pentru desfășurarea licitației, care va avea loc la sediul său.

Imobilul este format dintr-un teren cu o suprafață de 1221 mp, înscris în CF nr. 51036 Botoșani, cu nr. cadastral 51036, și o construcție cu regim de înălțime D+P+2E+M, având nr. cadastral 51036-C1. Destinația clădirii este spațiu de birouri, și include și bunurile mobile care dotează imobilul. Prețul total de pornire al licitației este de 2.730.997,00 lei, exclusiv TVA, conform anunțului făcut de lichidator.

Firma Victor Construct SRL, anterior controlată de omul de afaceri Victor Mihalachi, a intrat în faliment pe 23 mai 2022, după ce pe 10 august 2018 a intrat în insolvență, iar planul de reorganizare a eșuat.

Comments