Peste un milion de români din Spania vor primi în curând o veste mult-așteptată: vor putea avea dublă cetățenie, adică să obțină cetățenia spaniolă fără să renunțe la cea română. Textul acordului dintre cele două țări a fost deja agreat de ambele părți, conform unor surse guvernamentale. Documentul urmează să fie semnat în curând, odată cu vizita premierului spaniol în țara noastră.
Statutul de cetățean spaniol aduce, în primul rând, acces pentru români la joburi mai bine plătite, dar și la funcții în poliție, armată sau administrație.
Acordul, programat să fie semnat în primele luni ale acestui an, prevede că românii plecați în Spania vor putea solicita cetățenia spaniolă și să o păstreze pe cea română. În prezent, ei trebuie să renunțe la cetățenia română pentru a o obține pe cea a statului iberic.
Textul acordului dintre cele două țări este finalizat și agreat, iar documentul ar urma să fie parafat cu ocazia vizitei premierului spaniol, Pedro Sanchez, în țara noastră. România ar deveni astfel a treia țară cu care Spania are un astfel de acord de dublă cetățenie, alături de Portugalia și Franța. În toamna anului 2022, premierul spaniol anunța formarea unui grup de lucru pentru analizarea posibilității recunoașterii dublei cetățenii, susținând această schimbare.
Dubla cetățenie va reprezenta un vis împlinit pentru cei peste un milion de români din Spania, conform reprezentanților diasporei. Statutul de cetățean spaniol le va oferi acces la joburi mai bine plătite, în administrație sau în alte sectoare precum ordinea publică și educația. Mai mult, deținând pașaport spaniol, românii vor putea călători fără vize în majoritatea statelor globului.
Ciprian Bălțoiu, fost consul la Ambasada României în Spania, a declarat la Radio Românul: „Pașaportul spaniol a fost declarat cel mai bun la nivel mondial, iar acest lucru ar însemna că românii ar putea călători și în Statele Unite fără niciun fel de viză”.
Mulți români au emigrat în Spania încă de acum 20 de ani, iar acum formează a doua cea mai mare comunitate de emigranți din Spania, după marocani, conform datelor Ministerului de Externe. Peste 600 de mii de români au rezidență oficială acolo, majoritatea în zonele marilor orașe, precum Madrid, Valencia și Barcelona.
Daniel Țecu, președinte FADERE, a explicat: „E o diferență între a fi rezident în Spania și a fi cetățean spaniol. Ca să fii pompier sau funcționar public, este nevoie să fii cetățean; nu este suficient să fii rezident. În învățământ, dacă vrei să ai un post titular, trebuie să fii cetățean”.
Cei care lucrează în Spania cu forme legale beneficiază de o asigurare care le permite accesul la serviciile medicale publice, la fel ca orice cetățean rezident legal. De asemenea, accesul la educație și formalitățile ar fi mai rapide în relație cu instituțiile statului.
Sursa: stirileprotv.ro