Președintele Poli Iași, botoșăneanul Cornel Șfaițer, este dorit de un mare club din România. Mihai Rotaru, președintele Universității Craiova, consideră că Șfaițer ar fi o alegere bună pentru șefia clubului și exprimă intenția de a renunța la acțiunile pe care le deține la club, urmând să se retragă în viitorul apropiat.
Întrebat dacă va renunța complet la Universitatea Craiova, Rotaru a declarat că este pregătit să sprijine financiar echipa până când vor apărea investitori interesați să ducă clubul la un nivel superior.
Mihai Rotaru se așteaptă la susținere financiară din partea unor oameni de afaceri turci care au manifestat interesul de a investi în Universitatea Craiova. Conform informațiilor din ProSport, acești milionari turci doresc să achiziționeze o parte din acțiunile clubului, dar nu doresc să se implice în luarea deciziilor la echipă. Ei insistă ca Mihai Rotaru să rămână la conducere și să decidă tot ce ține de administrarea echipei și a clubului.
Rotaru a declarat la Digi Sport: „Suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește atragerea finanțării. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar ca acționar minoritar la sută la sută. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. Dani Coman, Șfaițer, Răzvan Raț poate ajunge un președinte bun.