Cei mai performanți fermieri din județul Botoșani vor fi premiați la Balul Fermierilor, aflat la a VII-a ediție. Evenimentul, organizat de Asociația Moldoovis și Stațiunea de Cercetare Popăuți, va avea loc pe 13 ianuarie, începând cu ora 17:30, la restaurantul Rediu.
Balul este dedicat fermierilor, reprezentând un moment de bilanț al activității desfășurate în anul 2023. Cei mai performanți fermieri și crescători de animale vor fi incluși în Top 30, iar cu această ocazie vor primi premii în diverse categorii de performanță. La finalul evenimentului, va fi desemnat Fermierul Anului 2023.
În cea de-a doua parte a evenimentului, se va desfășura un spectacol de folclor, în care vor participa artiști regionali, dar și din Republica Moldova. Organizatorii au invitat și personalități de la nivel central și zonal, implicate în domeniul agricol, pentru a participa la acest eveniment deosebit.