ADS
ADS
ADS
Jandarmii vor fi prezenți, de Bobotează, în proximitatea a 12 biserici din județul Botoșani
STIRI
Published on 04/01/2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în cooperare cu efectivele de poliție și celelalte structuri cu atribuții în domeniu, fiind alături de botoșănenii care se vor aduna în număr mare la lăcașele de cult pentru sărbătorirea Botezului Domnului, conform unui comunicat emis de Instituția Prefectului.

Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți sâmbătă în proximitatea a 12 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni. Aceștia vor acționa în cadrul sistemului integrat, împreună cu efectivele de poliție și pompieri, pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.

De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani și vor acorda atenție cuvenită comunităților care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, duminică, 7 ianuarie.

În această perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani continuă acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ. Ei au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor de încălzire.

„Vom pune un accent crescut pe activitățile de îndrumare și informare preventivă. Totodată, solicităm agenților economici să fie mai responsabili, să intre în legalitate și să îndeplinească cerințele de funcționare care stau la baza emiterii autorizațiilor de securitate la incendiu. Acționăm în conformitate cu legislația în vigoare. În structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt profesioniști care cunosc foarte bine legislația în domeniu. Scopul acestor acțiuni de îndrumare și verificare este acela de a preveni incidentele nedorite, iar deficiențele constatate să fie cât mai repede remediate. Facem toate aceste lucruri pentru siguranța cetățenilor”, a declarat Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

 

Comments