ADS
ADS
ADS
Când intră pe card noile alocații majorate! Ministerul Muncii a făcut anunțul. Suma pe care o vor primi lunar copiii
STIRI
Published on 04/01/2024

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță creșterea alocațiilor pentru 3,6 milioane de copii români.

Alocațiile de stat pentru copii vor crește cu 13,8% începând din ianuarie 2024. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie a acestui an.

"3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat. Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială", a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Astfel, alocațiile vor crește după cum urmează:

- de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale;

- de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani.

Conform execuției preliminare a bugetului, MMSS a plătit în anul 2023 suma de 13,26 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii", anunță Ministerul Muncii.

Aceste creșteri reprezintă indexarea cu rata inflației care, în acest an, a variat între 5% și 10%.

"Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică", se arată în OUG 126/2021.

Anul trecut, alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022, iar drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.

Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt, de regulă, încasați de unul dintre părinți.

Legea privind acordarea alocațiilor pentru copii s-ar putea schimba semnificativ, deoarece deputatul PSD Vasilică Toma a depus la Senat un proiect de lege care prevede că dreptul la alocația de stat pentru copii este stabilit începând cu data nașterii copilului, nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent.

Plata alocației poate fi făcută prin mandat poștal sau prin transfer bancar, potrivit Antena 3 CNN.

 

Comments