ADS
ADS
ADS
Accident într-o comună din Botoșani! O fată de 16 ani a fost lovită de o mașină condusă de un șofer aproape de comă alcoolică
STIRI
Published on 04/01/2024

Un accident rutier a avut loc miercuri seară într-o comună din județul Botoșani, în localitatea Tudora. În urma incidentului, o fată în vârstă de 16 ani a fost rănită și transportată la spital.

Bărbatul de 43 de ani, rezident în localitate, circula cu un autoturism VW. La un moment dat, a intrat în coliziune cu o fată de 16 ani care se deplasa pe o bicicletă, pe marginea drumului. După impact, șoferul și-a continuat drumul, dar a pierdut din nou controlul volanului, ajungând să lovească direct un cap de pod.

La sosirea polițiștilor la fața locului, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, acesta avea o alcoolemie de 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului", a precizat Nenișcu.

 

Comments