Pentru prima dată în istoria recentă a țării, președintele, primarii și parlamentarii își termină mandatul în același an. Așadar vor fi organizate mai multe rânduri de alegeri. Mizele electorale sunt uriașe în condițiile în care sondajele de opinie arată creșterea partidelor extremiste.
PNL și PSD au de gând să meargă tot împreună și să împartă șefia țării pentru următorii ani. Liderii partidelor politice și-au trasat strategia pentru anul 2024. Până la sfârșitul lunii, PNL și PSD vor să finalizeze listele de candidați pentru europarlamentare.
USR și AUR le-a anunțat deja. Alegerile europarlamentare vor fi organizate cel mai probabil pe 9 iunie.
Cristian Pîrvulescu, analist politic: „Partidele sistem au principalul atu organizația, au primari, au președinți de CJ care pot mobiliza rețelele proprii, dar se vor mobiliza aceștia pentru alegerile europene care nu au niciun fel de importanță pentru ei? Vedem AUR cât se poate de activ atât pe rețelele sociale, cât și în media tradițională și USR foarte mobilizat împotriva PNL pentru că speră că o parte din electoratul PNL să poată fi preluată. În ceea ce privește partidele sistem, cel mai fragil pare să fie PNL, pe de o parte, pentru că partidul are un electorat din zona clasei mijlocii care e tentat de votul AUR”.
Rezultatul europarlamentarelor este important pentru restul alegerilor. Liderul PSD Marcel Ciolacu susține că își depunde mandatul dacă partidul său nu iese pe primul loc în alegerile din iunie. Surse politice indică o posibilă alianță între PNL și PSD dacă scorurile cumulate ale celor două formațiuni ating, după europarlamentare, peste 50%.
Mai mult, cei doi lideri, ar avea discuții ca PNL să îl nominalizeze pe Nicolae Ciucă pentru a candida la șefia țării, iar PSD să păstreze șefia Guvernului.
Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Cu toate că vorbim de principalele partide concurente, chiar îmi doresc să continuăm și după anul 2024”.
În toamnă expiră mandatele primarilor și alegerile locale ar trebui să aibă loc în ultima duminică din septembrie. Liberalii ar vrea ca împreună cu localele să fie organizat și turul întâi al prezidențialelor, argumentând că primarii vor fi mai determinați să mobilizeze oamenii la urne.
Cristian Pîrvulescu, analist politic: „Dacă alegerile prezidențiale au loc înaintea celor parlamentare, vor influența rezultatele. Nu va fi la multă vreme după prezindențiale, dar populația se va orienta. Sigur că va exista și un vot de protest împotriva președintelui ales, dar în general va exista un vot în favoarea acestuia. Este unul dintre motivele pentru care sunt convins că PSD nu își dorește prezidențiale cu locale, pentru ca avantajează PNL”.
Calendarul posibil al alegerilor din 2024
Alegeri europarlamentare se pot organiza în perioada 6-9 iunie, cel mai probabil 9 iunie
Alegeri locale – 29 septembrie
Alegeri parlamentare – 24 noiembrie
Alegeri prezidențiale – primul tur 24 noiembrie, al II-lea tur 8 decembrie
Sunt și surse care vorbesc despre comasarea primului tur al prezidențialelor cu parlamentarele, variantă în care senatorii și deputații ar fi aleși la sfârșitul lunii noiembrie. Iar finala între primii doi clasați pentru Cotroceni ar fi pe 8 decembrie.
Klaus Iohannis, președintele României: „Anul electoral 2024 ne va pune în fața unor opțiuni care vor marca destinul țării noastre”.
Anul 2024 este unul electoral în multe dintre statele lumii. America își alege președintele și sunt analiști care spun că rezultatul de acolo va influența și mersul partidelor extremiste de la noi. Dincolo de alegerile pentru parlamentul european, în Europa oamenii sunt așteptați la vot în Portugalia, Belgia și Austria.
Sursa: stirileprotv.ro