Pompierii din Botoșani vor desfășura activități de control, îndrumare și informare preventivă și în ultimele zile ale anului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a transmis printr-un comunicat că vor fi supravegheate unitățile care organizează evenimente în Noaptea de Revelion, având în vedere numărul mare de persoane care vor participa și necesitatea asigurării siguranței acestora.
În cursul zilei de ieri, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani au desfășurat 13 acțiuni de îndrumare și control. Au fost constatate 16 deficiențe, iar ca urmare, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, inclusiv opt amenzi în valoare de 75.000 de lei.
Printre cele mai frecvente nereguli constatate s-au numărat neprezentarea documentelor necesare pentru autorizația de securitate la incendiu, exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe sau improvizații, neverificarea stingătoarelor din dotare și funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.
Aceste acțiuni de control și îndrumare vor continua și astăzi, pe 31 decembrie, conform precizărilor făcute de ISU Botoșani.