Primăria municipiului Botoșani a lansat vineri licitația pentru achiziția de autobuze electrice în valoare totală de 125,8 milioane de lei. Mijloacele de transport vor fi achiziționate în cadrul unui proiect depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pe lângă cele 68 de autobuze, vor fi cumpărate și stații de încărcare.
Proiectul, denumit „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – Comuna Curtești – Comuna Bălușeni, prin achiziția de vehicule ecologice pentru transportul public – Etapa a II-a”, prevede achiziționarea a 38 de autobuze electrice de 10 metri, 30 de autobuze electrice de 6 metri, 68 de stații de încărcare lentă și 13 stații de încărcare rapidă.
„Obiectivul general al proiectelor menționate este asigurarea accesului cetățenilor la un serviciu de transport public de călători eficient și îmbunătățirea condițiilor de utilizare a modurilor nemotorizate de transport. Se vizează reducerea numărului de deplasări cu transportul privat (individual) și reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport. Achiziționarea și introducerea în operare a autobuzelor noi cu propulsie electrică vor contribui la îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai transportului public în municipiul Botoșani, inclusiv în ceea ce privește frecvența de circulație, regularitatea, atractivitatea, predictibilitatea, timpii de călătorie, confortul, siguranța, eficiența energetică și economică, emisiile de gaze cu efect de seră, emisiile de noxe, emisiile de zgomote, etc”, susțin reprezentanții Primăriei Botoșani.