ADS
ADS
ADS
Trei unități economice din Botoșani închise, amenzi uriașe și produse alimentare distruse în urma unor controale ale polițiștilor în piețe
STIRI
Published on 22/12/2023

Mai multe unități economice au fost închise, iar sancțiuni au fost aplicate în urma unor controale efectuate de polițiști în piețele din județ.

În perioada 19-21 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, au acționat în municipiile Botoșani și Dorohoi, precum și în orașele Darabani și Saveni pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a altor fapte care aduc atingere normelor sanitare veterinare și siguranței populației, conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean.

Astfel, în perioada menționată, au fost verificați 66 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 160.000 de lei. De asemenea, s-a dispus confiscarea a 6.500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat, și s-a suspendat activitatea a trei operatori economici din cauza lipsei aparatelor de marcat electronice fiscale.

Sancțiunile au fost aplicate astfel: 12 sancțiuni în valoare de 133.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, 2 sancțiuni în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția consumatorului, și 5 sancțiuni în valoare de 13.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și siguranța alimentelor.

În același context, din cauza nerespectării normelor igienico-sanitare, specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani au dispus și au procedat la distrugerea unor produse alimentare în valoare de 4.000 de lei.

 

Comments