Primarul din Drăgușeni va petrece Crăciunul după gratii, după ce a fost arestat preventiv la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Tribunalul Suceava a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Eugen Nechita, acuzat de trafic de influență.
Practic, în cursul anului 2020, acesta ar fi luat 2.000 de euro de la două persoane cărora le-a promis că va interveni pe lângă conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.
Promisiunea făcută de primar nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană.
„Inculpatului Nechita Eugen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 21 decembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție”, precizează procurorii DNA.
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excep?ia nulită?ii referatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului NECHITA Eugen, excep?ie invocată de inculpat prin apărător. În baza art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpatului NECHITA Eugen. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.12.2023 până în data de 19.01.2024, inclusiv, a inculpatului NECHITA Eugen, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului NECHITA Eugen. Respinge cererea de luare a unei măsuri preventive mai uşoare formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21.12.2023, ora 15:30.