Un preot din județul Botoșani a devenit victima unui hoț pe care l-a chemat să-l ajute la treburi în gospodărie. Cătălin Claudiu Murariu, în vârstă de 24 de ani, a fost pus să facă curățenie, dar a furat portofelul preotului conținând carduri și coduri PIN.
Ulterior, individul a scos 1.000 de lei de pe card și i-a cheltuit în mod fraudulos. Prins și trimis în judecată, Murariu a fost condamnat la patru ani și cinci luni de închisoare pentru infracțiunile de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.
Acesta avea deja o condamnare cu suspendare dată de Judecătoria Dorohoi. Faptele au avut loc în 2020, iar tânărul a fost condamnat și pentru furtul unei mașini și conducerea fără permis.