Un șofer a fost amendat și a rămas și fără încărcătura de lemne, după ce a fost oprit în trafic de polițiști. La data de 9 decembrie 2023, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de un tânăr de 24 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deținea documente legale pentru cantitatea de material lemnos pe care o transporta, estimată la aproximativ 5 metri cubi.
Ca urmare, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării, conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean.