Polițiștii botoșăneni au desfășurat o misiune specială în ziua de Sfântul Nicolae, vizitând casele unor copii din localitățile Ungureni, Mitoc, Flămânzi și Rădăuți Prut. Aceștia au adus daruri constând în dulciuri și articole vestimentare pentru cei mici.
„Pentru că Moș Nicolae avea de ajuns în foarte multe case, polițiștii din structurile de ordine publică din mediul rural s-au gândit să-l ajute. Astfel, au mers la copiii care locuiesc în zone greu accesibile, unde au fost primiți cu bucurie și ulterior, răsplătiți cu zâmbete și îmbrățișări”, au precizat reprezentanții Poliției Botoșani.
Aceste activități au fost desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Săveni, Politiei Orașului Flămânzi, Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani.
