Aeronava companiei Wizz Air, care operează zborul Londra (Luton) – Suceava, a intrat în "holding", așteptând îmbunătățirea condițiilor meteo, conform anunțului făcut de reprezentanții Aeroportului Suceava.
Din cauza vizibilității scăzute, aeronava companiei SkyUp, care efectuează zborul Sharm El Sheikh (Egipt) – Suceava, a fost redirecționată către Aeroportul "Henri Coandă" București.
"Aeroportul Suceava va ține pasagerii la curent cu deciziile companiei aeriene referitoare la pasagerii care trebuiau să debarce la Suceava și cu pasagerii care trebuie să se îmbarce către Sharm el Sheikh", precizează comunicatul Aeroportului Suceava.