Direcția de Asistență Socială Botoșani a anunțat că un număr de 1.008 de botoșăneni vor beneficia de ajutor pentru încălzire în perioada noiembrie 2023 – martie 2024. În această categorie sunt incluse persoanele care au depus cereri până la data de 20 noiembrie 2023.
Ajutoarele acordate în funcție de sursa de încălzire a locuinței se prezintă astfel:
- Gaze naturale – 782 de beneficiari
- Lemne – 207 de beneficiari
- Energie electrică – 19 beneficiari.
La aprobarea ajutorului pentru încălzire, pragul maxim admis al veniturilor este de 1.386 de lei net de persoană în cazul familiilor, respectiv de 2.053 de lei net în cazul persoanelor singure.
Datele centralizate de DAS mai arată că 1.934 de botoșăneni vor primi supliment pentru energie, în vederea acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei, pe tot parcursul anului. Vor primi supliment pentru energie:
- 782 de botoșăneni care își încălzesc locuințele cu aparate racordate la rețeaua de gaze naturale,
- 207 de botoșăneni care au sobe sau centrale pe lemne
- 945 de botoșăneni care asigură confortul termic cu aparate electrice.
Potrivit reglementărilor legale, suplimentul pentru energie este 20 de lei lunar pentru cei care își încălzesc locuințele cu combustibili solizi sau petrolieri, 30 de lei lunar pentru beneficiarii care au surse de încălzire racordate la rețeaua electrică, respectiv 10 lei lunar pentru persoanele care au în locuințe centrale pe gaz.
DAS primește în continuare cereri pentru ajutoare de încălzire
Pentru cererile depuse după data de 20 noiembrie 2023, ajutorul va fi acordat începând cu data de 1 a lunii următoare înregistrării cererii.
„Botoșănenii care se încadrează în criteriile legale de acordare a acestui ajutor sunt așteptați la sediul Direcției de Asistență Socială pentru a depune cereri. Este important ca ei să declare date corecte în ceea ce privește componența familiei, veniturile lunare și bunurile deținute”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea DAS.
Verificarea bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate de toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani, înscriși în cerere, se va face periodic de către Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Botoșani, la solicitarea Direcției de Asistență Socială.
Prezentarea unor informații incorecte în ceea ce privește componența familiei, veniturile membrilor acesteia, bunurile mobile și imobile deținute constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 de lei, conform prevederilor Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceeași lege prevede că ajutorul de încălzire încasat necuvenit se recuperează.