Persoanele fizice care fumează în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun și în locurile de joacă pentru copii, cu excepția spațiilor în care sunt cazate persoane private de libertate, riscă amenzi între 100 și 500 de lei, conform unui amendament la un proiect destinat prevenirii și combaterii efectelor consumului de produse din tutun, adoptat luni de Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, precum și a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de produse din tutun, a fost inițiată de deputații PSD, susținuți de un senator USR.
Aceleași amenzi sunt prevăzute și în cazul elevilor care fumează în școală sau în cazul produselor din tutun comercializate prin intermediul serviciilor de curierat. Aceste produse trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul "Atenție! Acest pachet conține produse din tutun și/sau produse care conțin nicotină".
"Se interzice fumatul pentru elevi în toate unitățile de învățământ, precum și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", prevede un amendament admis de comisia de specialitate.
În cazul persoanelor juridice, amenda este de 10.000 de lei și include sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 30 de zile, dacă nu se respectă anumite prevederi ale legii, modificări aduse proiectului de act normativ și adoptate de Comisia juridică. "Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", se arată în propunerea legislativă.
Pentru o nouă contravenție, persoanele juridice vor fi amendate cu 20.000 de lei și vor suporta sancțiunea complementară a închiderii unității, notează Agerpres.
Inițiatorul propunerii menționează că aceasta a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele care le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul. "În vederea reducerii expunerii copiilor și tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate și interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: țigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru țigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului. Totodată, se stabilește implicarea școlilor în procesul de prevenire și control a acestui comportament, prin prevederea care stipulează că instituțiile de învățământ au obligația de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deținerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta acestora", se precizează în expunerea de motive.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz, potrivit StirileTVR.