Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști. La data de 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 32 de ani, din aceeași localitate.
Datorită faptului că șoferul emana halenă alcoolică, a fost supus unui test cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost dus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt în curs sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean.