Personalul TESA și de întreținere de la Spitalul Județean "Mavromati" Botoșani a protestat din nou în fața unității, nemulțumit de salariile pe care le primesc.
Angajații sunt nemulțumiți de diferențele salariale existente între instituțiile sanitare pentru aceeași nivel de studii sau funcții. Ei susțin, de exemplu, că la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate salariile erau mult mai mari decât cele din spital chiar înainte de majorarea recentă. Protestul a durat o jumătate de oră.
"Speranțe din partea statului acum nu mai sunt. A dat tot felul de ordonanțe și legi, și nu se mai poate acorda niciun drept salarial, majorări, iar acestea s-au făcut acum, în noiembrie, când lucrurile se puteau face la jumătatea anului sau mai repede, ca să acopere tot deficitul. Am cerut să ne aducă la același nivel cu alte instituții, gen Casa de Asigurări de Sănătate, unde erau salarii mai mari decât ale noastre de dinainte de majorarea pe care au primit-o acum. Acolo, un șofer, înainte de majorare, avea un salariu de 4.400 de lei. La noi, un șofer ia 2.000 de lei în mână. Nu este corect", a declarat unul dintre protestatari.
O delegație a personalului TESA va merge joi la Prefectură pentru a discuta cu prefectul Sorin Cornilă.