ADS
ADS
ADS
Ei sunt studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași care au creat cea mai avansată inimă artificială din lume
14/11/2023 11:04 in STIRI

O echipă de studenți de la Facultățile de Bioinginerie Medicală și Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a obținut o performanță impresionantă la prima competiție studențească mondială pentru crearea unei inimi artificiale. Tinerii români au primit premiul pentru cea mai avansată inimă artificială dezvoltată vreodată.

Echipa Mavis Artificial Heart, câștigătoarea competiției Heart Hackaton desfășurată la finele lunii octombrie în Dallas, este formată din studenți coordonați de dr. Alexandru Pleșoianu, cercetător în domeniul chirurgiei cardiace și reprezentant al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic pentru Managementul Vârstnicului și Îmbătrânirii Sănătoase - CITT MAVIS. Alături de aceștia s-a aflat și chirurgul cardiovascular dr. Alberto Bacusa, absolvent al UMF Iași, care s-a ocupat de potrivirea anatomică și detalii fiziologice ale inimii.

„El se ocupă de potrivirea anatomică și de detalii fiziologice ale inimii. Este un iubitor al documentarelor și un pasionat de transplantologie și operații pe cord. Superputerea lui este că îl găsim în spital și atunci când nu ar trebui să fie”, au scris membrii echipei Mavis Artificial Heart pe Facebook.

După eveniment, echipa a reușit să stabilească conexiuni cu numeroși profesioniști și instituții de renume, esențiale pentru dezvoltarea continuă a prototipului lor. De asemenea, au atras un sponsor valoros, Caensus Gmbh, care îi va ajuta să-și continue dezvoltarea produsului.

Inima artificială reprezintă o revoluție în domeniul medicinei cardiovasculare, oferind o soluție eficientă pentru pacienții cu insuficiență cardiacă sau defecte congenitale cardiace, până la identificarea unui donator compatibil. Deși este considerată o soluție temporară, această inovație ajută pacienții să-și recapete forțele și să experimenteze o ameliorare semnificativă a simptomelor de insuficiență cardiacă.

Foto: Mavis Artificial Heart

COMMENTS