Joi, 9 noiembrie 2023, Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie”, situată în curtea Spitalului de Copii Botoșani, își sărbătorește hramul, în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie.
Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe miercuri, 8 noiembrie 2023, la ora 16:00, când racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie va fi așezată spre închinare pe un podium special amenajat în fața bisericii.
Sfântul Ierarh Nectarie este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei, cunoscut în lumea întreagă ca vindecător al bolilor sufletești și trupești. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Grecia în anul 1961 și este căutat de credincioși din toată lumea pentru ajutorul său divin.
„Sfântul Ierarh Nectarie este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Viața lui greu încercată ne oferă un răspuns pentru fiecare întrebare care ne frământă și ne îndeamnă să ne găsim liniștea sufletească prin rugăciune, smerenie și post. Miercuri, de la ora 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar joi, 10 noiembrie 2023, în ziua hramului, programul liturgic va începe la ora 7:00 și va cuprinde Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia și Sfânta Liturghie. Îi așteptăm pe credincioși să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nectarie să ne întărească în credință și răbdare”, a precizat preotul paroh Marius Ciobanu.
Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoșani, construită în perioada 2009 – 2010, a fost resfințită în ziua de 18 septembrie 2022 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.