Două unități de învățământ din Botoșani fac angajări în perioada imediat următoare. Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani a scos la concurs un post de administrator financiar. Se cer:
- studii superioare economice absolvite cu diplomă de licență;
- vechime minimă în specialitatea studiilor absolvite: 2 ani;
- cunoștințe de operare Office – nivel mediu.
Dosarele de concurs se depun până pe 10 noiembrie, iar proba scrisă este programată pe 20 noiembrie. Proba practică are loc pe 22 noiembrie, iar interviul pe 24 noiembrie.
Școala Gimnazială ”Ioan Murariu” Cristinești organizează concurs începând cu data de 20 noiembrie pentru ocuparea:
- 1 normă de îngrijitor-fochist la Școala Nr 2 Baranca;
- 0,5 la Grădinița Nr 4 Fundu Hertii (din care 0,25 fochist);
- 0,5 normă îngrijitor-fochist la Grădinița cu PN. Nr 5 Poiana (din care 0,25 fochist) pe perioadă nedeterminată.
Condițiile generale de înscriere includ curs de calificare pentru postul de fochist și autorizație ISCIR vizată. Dosarele de concurs se depun până la 17 noiembrie.