Accident cu două mașini la Botoșani! Două persoane au ajuns la spital
24/10/2023 08:41 in STIRI

Un accident rutier a avut loc luni în municipiul Botoșani. Trei persoane au fost rănite, iar două dintre ele au fost transportate la spital, în urma coliziunii dintre două mașini la intersecția străzilor Calea Națională cu Petru Rareș.

Un șofer în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism, a lovit mașina condusă de o femeie în vârstă de 49 de ani, după ce aceasta ar fi forțat trecerea la un semafor. Mașina VW condusă de femeie s-a răsturnat după impact.

Ambii conducători auto au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. Un alt bărbat, pasager într-unul dintre vehicule, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital. Atât șoferița, cât și șoferul nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

foto: Radar Botosani Oficial

 

COMMENTS