Un botoșănean a murit după zile întregi de agonie. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Ștefănești, care s-a stins la spital, la două zile de la internare. Medicii nu au mai putut să-l salveze, mai ales că acesta a cerut ajutor medical după cinci zile în care a stat acasă, în agonie.
A mers la spital în ultimul moment
Nenorocirea s-a produs când bărbatul muncea la câmp pentru a pune mâncare pe masă. Se afla cu calul și căruța la câmp. După ore întregi de muncă, bărbatul înhăma calul pentru a pleca acasă, însă animalul s-a speriat, a luat-o la fugă și a trecut cu căruța peste bărbatul de 50 de ani.
Greu și cu dureri de nedescris, botoșăneanul a reușit să ajungă acasă, dar nu a cerut ajutor medical, sperând că îi va trece. Abia pe 18 septembrie, simțind că nu mai poate răbda durerile, a mers la spital. Din păcate, a fost prea târziu. La două zile, acesta a murit.
Poliția a demarat o anchetă
Trupul neînsuflețit al botoșăneanului a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea autopsiei. Între timp, polițiștii au demarat o anchetă în acest caz și au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.