Bătut crunt pe terasa unui bar din Botoșani! Agresorii sunt acuzați de tentativă de omor
26/09/2023 09:29 in STIRI

Doi tineri din județul Botoșani sunt acuzați de tentativă de omor, după ce au bătut crunt o altă persoană pe terasa unui bar. Cei doi au fost trimiși în judecată luni de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Ovidiu Silviu Horiceanu, în vârstă de 23 de ani, și Claudiu Horiceanu, în vârstă de 21 de ani, ambii din comuna Știubieni, sunt acuzați că în ziua de 26 martie 2019, în jurul orei 22:30, în timp ce se aflau pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu, l-ar fi agresat pe un consătean. Potrivit procurorilor, Claudiu Horiceanu l-a imobilizat pe victimă, iar Ovidiu Silviu Horiceanu i-a aplicat mai multe lovituri cu mijloace și corpuri contondente peste cap și corp.

Victima a suferit numeroase leziuni traumatice, pentru vindecarea cărora a necesitat 55-60 de zile de îngrijiri medicale.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Botoșani.

 

COMMENTS