Un bărbat din Botoşani şi-a făcut milă de un om, iar acesta i-a luat viaţa. Criminalul, trimis în judecată
22/09/2023 09:16 in STIRI

Botoșăneanul care, la începutul lunii iunie, l-a ucis pe omul care îi întinsese o mână de ajutor, a fost arestat și trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Mihai Timofte, care se află în arest preventiv, este trimis în judecată sub acuzația de omor.

Tragedia s-a produs pe 6 iunie în localitatea Mănăstirea Doamnei din comuna Curtești, acolo unde Gheorghe Coteaţă avea o casă. Botoșăneanul în vârstă de 54 de ani, care locuia singur, își făcuse milă de un bărbat cu zece ani mai tânăr decât el, care nu avea unde să stea. Pe 6 iunie, proprietarul casei a fost găsit mort în locuinţă.

Poliţiştii au observat leziuni în zona capului, iar în urma necropsiei s-a stabilit că acestea i-au provocat moartea. În consecinţă, au început o anchetă, ajungând la concluzia că principalul suspect este omul din curte, care l-ar fi lovit cu o rangă în cap.

Autorul, Mihai Timofte, în vârstă de 44 de ani, a fost internat pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Maromati Botoşani în vederea expertizei psihiatrice, iar după ce s-a stabilit că acesta are discernământ, a fost externat. Procurorii au propus arestarea preventivă a acestuia, iar judecătorii au admis acest lucru.

 

COMMENTS