Societatea comercială Locativa SA vinde încă trei locuințe ANL în municipiul Botoșani. Este vorba de locuințe de pe străzile Patriarh Teoctist Arpașu și de pe Aleea Călugăreni, pentru care chiriașii au solicitat să le fie vândute. Consilierii locali vor aproba prețurile de vânzare ale acestora în ședința din luna septembrie.
Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, două locuințe se vând în blocurile de pe Călugăreni. Una se ridică la 107.244 lei, iar cealaltă la 72.318 lei.
Locuința din blocurile ANL de pe strada Patriarh Teoctist Arpașu are un preț de vânzare de 232.360 lei. Sumele obținute din vânzarea locuințelor sunt destinate exclusiv finanțării construcției de locuințe, acestea constituindu-se ca venituri la Agenția Națională pentru Locuințe.
În municipiul Botoșani există un total de 67 de scări de bloc de tip ANL.