ADS
ADS
ADS
Accident pe un drum din Botoșani! Un șofer a fost rănit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp
14/09/2023 15:14 in STIRI

Un accident rutier a avut loc miercuri, pe un drum din județul Botoșani. Un șofer a fost rănit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp. Potrivit polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, din Galați, circula cu mașina pe DJ 293, din direcția Dorohoi spre Dumeni.

La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Bărbatul a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

COMMENTS