ADS
ADS
ADS
O femeie s-a aruncat într-o fântână după ce a chemat poliţia
11/09/2023 13:19 in STIRI

Un caz straniu și tragic s-a petrecut în județul Botoșani. O femeie și-a pus capăt zilelor în fața polițiștilor pe care chiar ea îi chemase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Leorda din județ.

Din primele informații, femeia, în vârstă de 37 de ani ar fi suferit de o afecțiune psihică, pentru care nu și-ar fi luat tratamentul. Ea a început să facă scandal în gospodăria unde locuia împreună cu părinții săi. Tot ea a sunat la 112, spunând că la domiciliul său are loc un scandal.

La locuința familiei a ajuns în scurt timp un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm. În timpul discuțiilor, femeia a fost avertizată că va fi dusă la Psihiatrie dacă nu își reia tratamentul.

“Femeia respectivă ar fi apelat numărul de urgență 112, pe fondul unor afecțiuni medicale precum și al nerespectării medicației prescrise în acest sens. În timpul discuțiilor, apelanta a părăsit zona în care se aflau membrii familiei și forțele de ordine, motivând că are nevoie să folosească toaleta. În scurt timp, aceasta a fost găsită într-o fântână din curtea locuinței sale și ulterior a fost constatat decesul de către cadrele medicale solicitate să intervină. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, potrivit Antena 3 CNN.

 

COMMENTS