ADS
ADS
ADS
Șofer agresiv din Botoșani, oprit cu focuri de armă. Tânărul, care era băut, a fost reținut de polițiști
Published on 10/09/2023 18:47
STIRI

Un tânăr a fost reținut duminică dimineață de către polițiștii din Botoșani, după ce a condus sub influența alcoolului și a fost oprit cu focuri de armă de către forțele de ordine. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au efectuat în jurul orei 4:00 semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui șofer conducea agresiv, plecând de pe loc cu turarea excesivă a motorului și patinarea roților motoare.

Întrucât acesta nu s-a conformat, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului cu o autospecială de poliție, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, pe o distanță de câțiva kilometri, până la ieșirea din localitatea Răchiți. Acolo, autoturismul se îndrepta spre extravilanul localității, moment în care polițiștii au executat cinci focuri de avertisment, în plan vertical și către pneuri.

Nu au rezultat victime sau pagube materiale în urma utilizării armamentului.

Ulterior, conducătorul auto a oprit autoturismul, iar identitatea acestuia a fost stabilită ca fiind un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Mihălășeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost sancționat contravențional cu o amendă de peste 4.000 de lei pentru conducere agresivă, neoprire la semnal și conducere pe sensul opus de mers.

Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Cercetările sunt în curs de desfășurare sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

De la începutul anului până în prezent, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au constatat în flagrant delict 43 de infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și cinci infracțiuni de conducere sub influența drogurilor.

În cazul a șase dintre persoanele bănuite, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Siguranța participanților la trafic reprezintă o prioritate a Poliției Române, iar activitățile de prevenire și combatere a accidentelor rutiere sunt desfășurate constant.

Recomandăm conducătorilor auto să nu se urce la volan dacă au consumat alcool sau substanțe interzise, să respecte normele rutiere și indicațiile polițiștilor rutieri.

 

Comments